Centrul Cultural Mioveni a luat ființă prin HCL nr. 118/27.10.2005 și funcţionează ca așezământ cultural de drept public – ca instituție gazdă de spectacole și/sau concerte, aflat în subordinea Consiliului Local al oraşului Mioveni.
Rolul instituției este acela de cultivare a valorilor și autenticității creației contemporane, a artei de toate genurile, conservarea și transmiterea valorilor morale, artistice, estetice ale comunității precum și ale patrimoniului cultural național, instaurarea unui climat artistic superior.
Misiunea Centrului Cultural Mioveni, în calitatea sa de instituţie publică de cultură, accesibilă şi relevantă pentru toate categoriile de public, constă în conservarea patrimoniului cultural, dezvoltarea fenomenului cultural, diversificarea ofertei culturale, asigurarea de servicii culturale de calitate, creşterea gradului de acces şi participare a cetățenilor la viaţa culturală, dezvoltarea parteneriatelor culturale.
Certificat - Registrul artelor spectacolului Certificat Cartea Recordurilor - Cea mai lunga lingura de lemnCentrul îşi desfăşoară activitatea pe bază de programe şi proiecte culturale, în strânsă concordanţă cu elementele cu specific cultural și politicile autorităților administrației publice locale, concepute pentru a răspunde nevoilor comunității. Instituția desfășoară un număr de aproximativ 45 de proiecte culturale cuprinse în Agenda Proiectelor Culturale precum și proiecte desfășurate în parteneriat cu structuri cât mai diverse, interesate în dezvoltarea culturală locală. Oferta culturală este dezvoltată, actualizată și diversificată continuu. Anual se crează noi evenimente care sunt introduse ulterior în Agenda Proiectelor Culturale.